Consolidarea cooperării între Centrele de tineret și autoritățile publice locale
În perioada 18-19 octombrie 2023, reprezentanții sectorului de tineret au participat la un eveniment privind consolidarea cooperării între Centrele de tineret și autoritățile publice locale, organizat de către Agenția Națională pentru Tineret împreună cu MilleniuM Training and Development Institute cu susținerea partenerilor UNFPA Moldova și European Union in the Republic of Moldova.
Timp de două zile, participanții au fost angajați în diverse ateliere de lucru în grup, organizate după metodă Open Space Technology, care le-a oferit posibilitatea de a propune și dezbate temele de interes comun, preluând chiar și rolul de gazdă în cadrul sesiunilor desfășurate. Au fost prezentate și discutate subiecte precum:
Oportunitățile și opțiunile de susținere a programelor și inițiativelor de tineret la nivel local;
Avantajele și beneficiile oferite prin intermediul Programului Capitala Tineretului;
Situația curentă în sectorul de tineret la nivel local;
Oportunitățile și modalitățile de accesare a Programelor Agenției Naționale pentru Tineret;
Oportunitățile de accesare a programelor europene de tineret (Erasmus+ ; Corpul European de Solidaritate, etc.);
Perspectivele și angajamentele ulterioare privind formarea profesională a lucrătorilor de tineret;
Proiectul de regulament privind funcționarea Centrului de tineret;
Colaborarea Centrelor de tineret cu Reţeaua Naţională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova
A fost prezentat și discutat raportul statistic privind activitatea Centrelor de tineret.
Atelierul a avut scopul de a spori gradul de profesionalizare a funcționarilor publici responsabili de domeniul tineret din cadrul Consiliilor raionale/municipale și a lucrătorilor de tineret din cadrul Centrelor de tineret. În prima zi a evenimentului a participat și secretarul de stat Sergiu Gurin, care a venit cu un cuvânt de salut și a subliniat importanța cooperării între Centrele de tineret și autoritățile publice locale.